Juriul France Football a decis
Mijlocaşul spaniol al echipei Manchester City, Rodri, a câştigat Balonul de Aur, luni seară, la gala de la Paris. El îi succede în palmares argentinianului Lionel Messi, notează news.ro.
La 28 de ani, Rodri este campion european cu naţionala Spaniei şi campion al Angliei cu Manchester City. În sezonul trecut, el a evoluat în 63 de meciuri, a marcat 12 goluri şi a oferit 14 pase decisive. Premiul i-a fost înmânat de fostul fotbalist liberian George Weah. Au mai fost nominalizaţi: Jude Bellingham (Anglia, 21 de ani, Real Madrid): 54 de meciuri, 27 de goluri, 16 pase decisive;
Hakan Çalhanoglu (Turcia, 30 de ani, Inter Milano): 52 de meciuri, 17 goluri, 3 pase decisive; Dani Carvajal (Spania, 32 de ani, Real Madrid): 54 de meciuri, 7 goluri, 7 pase decisive; Ruben Dias (Portugalia, 27 de ani, Manchester City): 54 de meciuri, 1 gol, o pasă decisivă;
Artem Dovbik (Ucraina, 27 de ani, SK Dnipro-1 / Girona / AS Roma): 54 meciuri, 29 goluri, 11 pase decisive; Phil Foden (Anglia, 24 de ani, Manchester City): 69 de meciuri, 28 de goluri, 12 pase decisive; Alejandro Grimaldo (Spania, 28 de ani, Bayer Leverkusen): 57 de meciuri, 12 goluri, 20 pase decisive; Erling Haaland (Norvegia, 24 de ani, Manchester City): 53 de meciuri, 45 de goluri, 5 pase decisive; Mats Hummels (Germania, 35 de ani, Borussia Dortmund): 42 de meciuri, 4 goluri, o pasă decisivă; Harry Kane (Anglia, 31 de ani, Bayern Munchen): 59 de meciuri, 52 de goluri, 13 pase decisive; Toni Kroos (Germania, 34 de ani, Real Madrid / retragere): 56 de meciuri, 1 gol, 12 pase decisive; Ademola Lookman (Nigeria, 26 de ani, Atalanta Bergamo): 61 de meciuri, 22 de goluri, 11 pase decisive; Emiliano Martinez (Argentina, 32 de ani, Aston Villa): portar, 62 de meciuri, 27 de meciuri fără gol primit; Lautaro Martinez (Argentina, 27 de ani, Inter Milano): 60 de meciuri, 35 de goluri, 4 pase decisive; Kylian Mbappé (Franţa, 25 de ani, Paris-SG / Real Madrid): 62 de meciuri, 52 de goluri, 20 de pase decisive; Martin Ödegaard (Norvegia, 25 de ani, Arsenal): 56 de meciuri, 12 goluri, 12 pase decisive; Dani Olmo (Spania, 26 de ani, RB Leipzig / FC Barcelona): 33 de meciuri, 13 goluri, 7 pase decisive; Cole Palmer (Anglia, 22 de ani, Manchester City / Chelsea): 57 de meciuri, 30 de goluri, 17 pase decisive; Declan Rice (Anglia, 25 de ani, Arsenal): 66 de meciuri, 7 goluri, 10 pase decisive; Antonio Rüdiger (Germania, 31 de ani, Real Madrid): 62 de meciuri, 3 goluri, o pasă decisivă); Bukayo Saka (Anglia, 22 de ani, Arsenal): 59 de meciuri, 21 de goluri, 16 pase decisive; William Saliba (Franţa, 23 de ani, Arsenal): 63 de meciuri, 2 goluri, o pasă decisivă; Federico Valverde (Uruguay, 26 de ani, Real Madrid): 67 de meciuri, 5 goluri, 7 pase decisive; Vinicius Jr (Brazilia, 24 de ani, Real Madrid): 49 de meciuri, 26 de goluri, 12 pase decisive; Vitinha (Portugalia, 24 de ani, Paris-SG): 57 de meciuri, 9 goluri, 6 pase decisive; Nico Williams (Spania, 22 de ani, Athletic Bilbao): 49 de meciuri, 11 goluri, 22 pase decisive; Florian Wirtz (Germania, 21 de ani, Bayer Leverkusen): 64 de meciuri, 21 de goluri, 21 de pase decisive; Granit Xhaka (Elveţia, 31 de ani, Bayer Leverkusen): 65 de meciuri, 5 goluri, 3 pase decisive; Lamine Yamal (Spania, 17 ani, FC Barcelona): 65 de meciuri, 10 goluri, 14 pase decisive. Reacția lui Rodri Mijlocaşul Rodri a declarat, luni seară, că Balonul de Aur pe care l-a câştigat reprezintă o victorie a fotbalului spaniol. El a dedicat trofeul logodnicei sale, Laura, cei doi sărbătorind luni 8 ani de relaţie. „Este o zi specială, nu doar pentru mine, ci şi pentru familia sa şi ţara mea. Dedic premiul logdnicei mele Laura, avem opt ani de relaţie astăzi, nu a fost uşor. Mulţumesc familiei mele care mi-a călăuzit paşii. Mulţumesc lui Pablo, agentul meu. Cine ar fi crezut, Pablo, că vom ajunge aici? Mulţumesc prietenilor mei pentru sprijinul lor. Mulţumesc celor de la Manchester City, cel mai bun club din lume pentru mine. Îi mulţumesc selecţionerului Luis (de la Fuente), care a avut încredere în mine. Nu este doar victoria mea, ci a fotbalului spaniol. Au fost mulţi jucători care meritau şi nu au câştigat, precum Xavi, Iniesta, Casillas.Sunt convins că Lamine va câştiga acest premiu foarte curând. Continuă să munceşti şi vei ajunge acolo în câţiva ani. Mulţumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje în care mi-au spus că fotbalul a învins. În prima mea zi la Villarreal, îmi amintesc că l-am sunat pe tatăl meu în lacrimi, spunându-mi că visul meu nu se va împlini. Iar el mi-a spus că nu pot să renunţ aşa. Mi-a schimbat mentalitatea. Am dovedit că un băiat normal poate ajunge în vârf”, a declarat Rodri. Mijlocaşul spaniol Rodri a câştigat, luni seară, la Paris, trofeul Balonul de Aur decernat celui mai bun jucător al sezonului. The first words of our 2024 Ballon d’Or, Rodri! #ballondor pic.twitter.com/HbcPorxTlp— Ballon d’Or (@ballondor) October 28, 2024