Lecce – Parma / Oaspeţii au marcat ambele goluri după minutul 90
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu echipa lui Rareş Burnete şi Alexandru Borbei, Lecce, într-un meci din etapa a cincea a campionatului Italiei, informează news.ro.
Lecce a marcat prin Dorgu ’32 şi Krstovic ’59. Pentru Parma au înscris Almqvist ‘90+3 şi Hainaut ‘90+6. De la ambele echipe a fost eliminat câte un jucător: Guilbrt ’48 de la Lecce şi Cancellieri ’58 de la Parma. La gazde, Borbei şi Burnete au fost rezerve. La Parma, Man a fost integralist, iar Valentin Mihăilă a jucat până în minutul 65. Tot sâmbătă, Juventus a remizat acasă cu Napoli, scor 0-0, şi Venezia a învins Genoa, scor 2-0 (goluri Busio ’63, Pohjanpalo ’85). Partidele Fiorentina – Lazio, Monza – Bologna, AS Roma – Udinese şi Inter Milano – AC Milan sunt programate duminică, iar confruntarea Atalanta – Como va avea loc luni.