Leclerc, în pole position în Belgia. Verstappen a terminat pe primul loc, dar este penalizat
|

Leclerc, în pole position în Belgia. Verstappen a terminat pe primul loc, dar este penalizat

Charles Leclerc (Ferrari) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Belgiei, a 14-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

Leclerc a încheiat sâmbătă calificările pe locul doi, după Max Verstappen (Red Bull), însă acesta din urmă a fost penalizat cu zece locuri pe grilă pentru schimbarea motorului. Drept urmare, locul trei în calificări, Sergio Perez (Red Bull) va porni de pe poziţia a doua, Lewis Hamilton (Mercedes, locul 4) va pleca de pe locul trei, Lando Norris (McLaren, locul 5) va pleca de pe patru, iar Oscar Piastri (McLaren, locul 6) va pleca de pe cinci. “Cu siguranţă nu mă aşteptam ca în acest weekend, cu condiţiile dificile să facem ceva peste aşteptările noastre. Trebuie să ne concentrăm pe mâine şi pe ce se va întâmpla când ploaia va dispărea. Fără ploaie, P5 era poziţia pentru care ne luptam cu Mercedes – ploaia ne-a ajutat, dar nu am de gând să mă plâng. Sunt foarte fericit. Nu este cel mai uşor să păstrezi primul loc în primul tur, dar voi vedea, fiecare start este diferit”, a declarat Leclerc.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *