Liga Naţiunilor – Victorie pentru Franţa, egal în Italia – Belgia
Echipa naţională a Franţei a învins joi seara, la Budapesta, scor 4-1, echipa naţională a Israelului, în cadrul etapei a treia din grupa A2 a Ligii Naţiunilor. Italia şi Belgia a terminat la egalitate, 2-2, potrivit news.ro.
Italia a marcat la Roma în primul minut al partidei în care Squadra Azzura a întâlnit Belgia. Cambiaso a fost autorul golului şi acelaşi jucător s-a aflat la originea punctului de 2-0 al italienilor. Şut de la marginea careului, portarul Casteels nu a putu reţine şi a respins în lateral, de unde Retegui a majorat avantajul gazdelor. Italia a rămas în zece după eliminarea lui Pellegrini, din minutul 40, pentru ca belgienii să înscrie în minutul 42, prin De Cuyper – un şut superb de la marginea careului. Leandro Trossard a egalat după pauză, în minutul 61, iar până la final nici una dintre cele două combatante nu a reuşit să se desprindă pe tabelă. Italia – Belgia s-a terminat astfel 2-2. La Budapesta, Israel a fost gazdă în meciul cu Franţa, iar elevii lui Deschamps au deschis scorul în minutul 7, prin Camavinga, care a şutat din afara careului, portarul Glazer a gafat şi balonul a intrat în plasă. Israelienii au egalat în minutul 24, când Gandelman a înscris cu o lovitură de cap. Cocoşii galici au revenit în avantaj după numai patru minute, cu golul din unghi al lui Nkunku. Gazdele au rezistat până în finalul partidei, când Guendouzi (min. 87) şi Barcola (min. 89) au stabilit scorul final, Israel – Franţa 1-4. În clasamentul grupei A2 conduce Italia, cu 7 puncte, urmată de Franţa (6 puncte), Belgia (4 puncte) şi Israel, care nu are niciun punct.