Lionel Messi va apărea într-o reclamă la bere difuzată cu ocazia Super Bowl LVIII
|

Lionel Messi va apărea într-o reclamă la bere difuzată cu ocazia Super Bowl LVIII

Lionel Messi și colegii săi de la Inter Miami vor apărea într-o reclamă în timpul finalei NFL din Las Vegas, una a cărei difuzare costă 14 milioane de dolari pentru 60 de secunde. Argentinianul s-a asociat cu o companie de bere pentru evenimentul NFL. El își pune la încercare abilitățile de actor. Câștigătorul de opt ori al Balonului de Aur a luat cu asalt sportul american de când s-a transferat în Statele Unite în vara anului 2023. El a condus deja pe Inter Miami la un triumf istoric în Cupa Ligii și între timp i s-au alăturat în Florida foștii coechipieri de la Barcelona Luis Suarez, Sergio Busquets și Jordi Alba.

Imaginea sa în Statele Unite va primi un nou impuls după confirmarea faptului că Messi va apărea într-o reclamă pentru berea Michelob Ultra în timpul Super Bowl LVIII. Acest eveniment, care adună adesea peste 100 de milioane de spectatori, va avea loc pe stadionul Allegiant din Las Vegas, pe 11 februarie.

Americanii au publicat un teaser cu ceea ce se pot aștepta fanii de la Messi, care își pune la încercare abilitățile actoricești. Juucătorul de 36 de ani este prezentat comandându-și o băutură pe plajă. Michelob Ultra speră că parteneriatul cu Messi, care a început în 2020, când acesta și-a unit forțele cu compania mamă Anheuser-Busch, se va dovedi benefic pentru toate părțile implicate.

Deocamdată nu s-a spus nimic în legătură cu prezența lui Messi la Super Bowl, Inter Miami urmând în prezent să participe la etapa asiatică a turneului său internațional de la începutul anului 2024. Echipa din Florida urmează să se confrunte cu Al-Hilal și Al-Nassr, echipa lui Cristiano Ronaldo, în Arabia Saudită, înainte de a se îndrepta apoi spre Orientul Îndepărtat pentru întâlniri cu un Hong Kong Select XI și cu echipa japoneză Vissel Kobe.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *