Loturile României pentru Campionatele Europene de Gimnastică
FRG a anunțat lotul României pentru Campionatul European feminin. David Puicea, Sebastian Torcică și Alexandru Ionescu au plecat deja spre Italia. Campionatul European de gimnastică artistică masculin va avea loc în perioada 24 – 28aprilie, iar cel feminin între 2 și 5 mai, la Rimini.
David Puicea, Sebastian Torcică și Alexandru Ionescu au plecat spre Rimini pentru a participa în întrecerea juniorilor la Campionatele Europene de gimnastică artistică masculin (24 – 28aprilie), anunță Federația Română de Gimnastică. Ei sunt însoțiți de antrenorii Ștefan Gal și Monica Marton și de arbitrul Ioan Balint. Gimnaștii români vor concura în calificări pe 25 aprilie de la ora 10 (ora locală), în prima subdiviziune, alături de reprezentanții Israelului, Sloveniei, Ungariei, Albaniei și Irlandei.
Totodată, Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarță și Maria Ceplinschi vor concura la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini (2-5 mai). Componența echipei României a fost stabilită pe baza criteriilor de selecție în urma rezultatelor de la cele două competiții ( Timișoara și Izvorani).
Rezerve sunt Amalia Puflea și Andreea Preda. La junioare vor concura pentru România, Anamaria Mihăescu, Adelina Ionescu, ArianaCotu, Nelli Papana și Alexia Blănaru. Rezerve sunt Iris Iordache și Daria Tănasă.