Mabppe a înscris primele goluri pentru Real şi Los Blancos au învins-o pe Betis
Echipa spaniolă Real Madrid a întrecut duminică seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Betis Sevilla, în etapa a patra din La Liga. Golurile victoriei au fost marcate de Kylian Mbappe, informează news.ro.
Real Madrid a înscris târziu în meciul cu Betis Sevilla, însă scorul a fost deschis de atacantul francez Kylian Mbappe, în minutul 67, un moment aşteptat de tribune încă de la venirea lui Mbappe la Madrid. După opt minute, Real a beneficiat de un penalti, transformat tot de către Mbappe şi elevii lui Ancelotti s-au impus cu 2-0 în duelul cu Betis. În clasament, Real este pe 2, cu 8 puncte, iar Betis pe 17, cu doar două puncte. Lider este FC Barcelona, cu 12 puncte.