Meciul CFR – FC Voluntari: Mutu
|

Meciul CFR – FC Voluntari: Mutu

Tehnicianul Adrian Mutu a declarat, luni seară, că echipa CFR Cluj a avut o prestaţie bună la meciul cu FC Voluntari, scor 4-1, din Superligă, subliniind că este bucuros de atitudinea jucătorilor. Deşi nu are ca obiectiv câştigarea titlului, Mutu a afirmat că la CFR Cluj acesta este mereu unul dintre obiective, potrivit Agerpres. “Mă bucură atitudinea băieţilor, am trecut prin momente mai dificile în ultimele minute din prima repriză. Au continuat să joace cu încăpăţânare şi în repriza a doua, am continuat să pasăm, atacanţii au atacat spaţiile, a fost un meci bun. Ciprian Deac este jucătorul poate cel mai emblematic al acestei echipe. Pentru mine, nu doar că am fost colegi la naţională, dar aveam nevoie de cineva să ţină steagul sus. Este un plus pentru noi. Încerc să stau lângă jucători cât mai mult, să le spun ce idei am, să-i fac să le aplice. Sigur că mai avem de lucrat, dar după o victorie se lucrează mult mai bine. Mă bucur că CFR s-a întors pe drumul victoriilor. Atât timp cât şase matematice mai sunt, nu aveam cum să nu ne gândim la titlu. Nu am obiectiv impus, dar titlul este mereu unul dintre obiective”, a spus Mutu, după meciul cu FC Voluntari, scor 4-1. Echipa CFR Cluj a învins, luni seară, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia ilfoveană FC Voluntari, în ultimul meci al etapei a 23-a. A fost debutul lui Adrian Mutu pe banca tehnică a clujenilor.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *