Meciul Rapid-Sepsi: Marius Ştefănescu – Erau foarte importante cele trei puncte ca să ne menţinem acolo, în cursa pentru Europa
Marius Ştefănescu, atacantul echipei Sepsi OSK, spune că nu s-a supărat pe suporterii Rapidului care l-au înjurat pe tot parcursul meciului pe care covăsnenii l-au câştigat în Giuleşti, luni seara, scor 1-0, potrivit Agerpres.
„Sunt fericit pentru victorie! Erau foarte importante cele trei puncte, ca să ne menţinem acolo, în cursa pentru Europa. [Debeljuh i-a dedicat golul, pentru că Ştefănescu a fost ţinta injuriilor suporterilor rapidişti pe tot parcursul meciului] Nu mă aşteptam la o asemenea reacţie, dar este treaba lor. Nu am declarat niciodată că nu îmi doresc să joc aici. Probabil că este vorba de povestea aceea că nu vreau să joc cu FCSB. Nu sunt supărat. Eu îmi fac doar treaba. Am câştigat pentru că i-am analizat foarte bine, e clar că o echipă nu este cu moralul sus după trei înfrângeri, dar ne bucurăm că am câştigat noi meciul”, a declarat Marius Ştefănescu. Echipa Sepsi OSK a învins luni seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia Rapid Bucureşti, în ultimul meci al etapei a patra din play-off-ul Superligii.