Medicul personal al Simonei Halep rupe tăcerea, după verdictul TAS
|

Medicul personal al Simonei Halep rupe tăcerea, după verdictul TAS

Medicul personal al Simonei Halep, dr. Dana Safta, a reacționat în premieră, marți seara, la Antena 3, după ce suspendarea sportivei române a fost redusă de la patru ani la nouă luni de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
„Am crezut tot timpul în nevinovăția Simonei. Am crezut tot timpul că ingerarea acelui supliment care s-a dovedit că, conținea roxadustat este sursa acestei contaminări. Cine i-a oferit-o știm foarte bine. Aceste produse erau recomandate din interiorul academiei, coachul ei care a decis să le consume. Nu cred că a fost ceva cu intenție. Nu cred că este singura care a luat, era un produs care se folosea în interiorul academiei. Lotul din care a luat s-a dovedit că era contaminat. Asta ține de producător. Sigur că era ceva în compoziție, fără discuție. Rămân la ipoteza că a fost accidentală acea contaminare, nu cred că a fost în mod voit. Eu nu vreau să cred că este o mână criminală. Nu mi-ar fi putut trece vreodată prin minte ca Simona să procedeze altfel decât modul acela corect în care ea a fost toată viața”, a declarat medicul personal al Simonei Halep, Dana Safta. Se poate întoarce imediat! Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis marți apelul depus de Simona Halep şi i-a redus la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA). WTA a anunțat după decizia TASS că Simona Halep poate reveni imediat în circuitul profesionist. Halep nu a mai jucat un meci oficial de la cel pierdut în primul tur la US Open în 2022.

Citește și: Simona Halep, primul mesaj în social media după decizia TAS Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat atunci că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriţionale din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv şi a fost suspendată patru ani pentru dopaj. Halep cere despăgubiri mai mari de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după ce testul pozitiv la roxadustat (medicament folosit de oamenii cu anemie, n. red.) din 2022, de la US Open.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *