Mircea Lucescu ar fi acceptat să devină noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României. Burleanu revine de urgență în țară
|

Mircea Lucescu ar fi acceptat să devină noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României. Burleanu revine de urgență în țară

Conform informațiilor obținute de Ovidiu Ioanițoaia, există o probabilitate foarte mare ca Mircea Lucescu să devină noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României. Această numire ar marca o revenire importantă pentru Lucescu, unul dintre cei mai respectați antrenori români, informează gsp.ro.

Edward Iordănescu, cel care a dus naționala până în optimile Euro 2024, a ales să nu continue pe banca primei reprezentative. Principala țintă a Federației, Gică Hagi, a respins propunerea de a prelua naționala, iar federalii s-au orientat către Mircea Lucescu, reputatul antrenor cu zeci de trofee în CV. Marți, Mihai Stoichiță, directorul tehnic din cadrul Federației, a purtat o discuție tête-à-tête cu Mircea Lucescu. Între timp, negocierile au avansat considerabil, iar părțile sunt la un pas de a bate palma, după cum dezvăluie Ovidiu Ioanițoaia, directorul GSP, apropiat al lui Mircea Lucescu. Președintele FRF revine de urgență în țară Tratativele sunt acum într-un stadiu serios. Drept dovadă, președintele FRF a ales să revină de urgență în țară, pentru a pune la punct ultimele detalii.

„Burleanu și-a întrerupt concediul din Grecia, ca mâine să aibă o ultimă discuție cu Mircea Lucescu. Probabil vor cădea de acord asupra contractului. Aproape sigur, în proporție de 90%, Mircea Lucescu va fi noul selecționer al României”, a transmis Ovidiu Ioanițoaia aproape de miezul nopții. Ar fi al doilea mandat al lui Mircea Lucescu pe banca naționalei Mircea Lucescu a mai antrenat echipa națională în perioada 1981 – 1986, adunând 58 de meciuri în acel mandat pe banca primei reprezentative: 24 de victorii, 19 remize și 15 înfrângeri.
Lucescu a reușit în 1983 o performanță fantastică: să acceseze Euro ’84 dintr-o grupă aproape imposibilă, cu Italia, Suedia, Cehoslovacia și Cipru. Are în total 36 de trofee ca antrenor. Mircea Lucescu este liber de contract din noiembrie 2023, când și-a încheiat mandatul la Dinamo Kiev. Pentru „Il Luce” a insistat și Rapid, însă acesta a refuzat propunerea venită dinspre Giulești. România nu este singura echipă națională din mandatul lui Lucescu. „Il Luce” a pregătit și selecționata Turciei, în perioada august 2017 – februarie 2019.  

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *