Neymar spune că ar vrea să joace cândva pentru Flamengo
|

Neymar spune că ar vrea să joace cândva pentru Flamengo

Aflat în vacanţă în Brazilia, Neymar a asistat joi la meciul dintre Flamengo şi Gremio. El şi-a exprimat admiraţia faţă de Flamengo şi dorinţa de a juca pentru acesta în viitor, relatează L’Equipe.

Încă în recuperare după accidentarea la genunchiul stâng suferită în octombrie şi fiind în afara lotului Braziliei pentru Copa America, Neymar a fost invitat de jucătorul şi fostul său coechipier internaţional Gabriel Barbosa, de la Flamengo, să asiste joi la meciul Flamengo-Gremio, scor 2-1. Fostul jucător al Barcelonei a profitat de ocazie pentru a vorbi despre dorinţa sa de a juca într-o zi pentru echipa roş-neagră. “Mereu am spus asta. Evident, Flamengo este a doua mea echipă preferată, pentru că prima este Santos. Cu tot respectul pentru echipa care m-a format şi pe care o admir de când eram mic, am o mare afecţiune pentru Flamengo şi, evident, ar fi o mare plăcere dacă într-o zi aş putea juca aici. Încă mai am contract la Al-Hilal, sunt încă acolo, dar nu ştiu. Nimeni nu ştie ce ne rezervă viitorul”.

Neymar, în vârstă de 32 de ani, are contract în Arabia Saudită până în 2025, cu opţiune pentru încă un an, dar a jucat doar cinci meciuri înainte de a suferi o accidentare în preliminariile Cupei Mondiale. În ultimele luni, numele său a fost legat de fostul său club Santos, precum şi de Inter Miami, unde joacă patru dintre foştii săi coechipieri de la Barcelona (inclusiv Lionel Messi).

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *