Nick Dunlop a câştigat o etapă din PGA Tour, dar nu şi premiul de 1,5 milioane de dolari. Care este motivul pentru care nu a putut primi banii
În vârstă de 20 de ani, Nick Dunlap a câştigat duminică American Express, un eveniment din PGA Tour, cel mai prestigios circuit de golf din lume, şi, de altfel, premiul de 1,5 milioane de dolari asociat acestuia, relatează presa internaţională. Problema a fost că tânărul jucător de golf nu a putut încasa această sumă din cauza statutului său de amator.
Primul jucător din 1991 şi de la triumful lui Phil Mickelson de la Northern Telecom Open care a câştigat un eveniment din acest circuit ca amator, Dunlap nu a putut beneficia de premiile mari, la fel ca faimosul său predecesor, care a trebuit să renunţe la cei 180.000 de dolari în urmă cu 33 de ani. “Este o performanţă atât de impresionantă a lui Nick Dunlap. Felicitări pentru această victorie incredibilă. Acesta este doar începutul”, l-a felicitat legenda golfului pe X.
Sud-africanul Christiaan Bezuidenhout, care a încheiat în urma lui Dunlap în clasament, a primit premiul în bani pe care trebuia să-l primească învingătorul amator.