‘Nu jucătorul a fost cel atacat. A fost bărbatul. Tatăl. Toţi sunt complici’
Portarul Mike Maignan, care a fost victima unor insulte rasiste, sâmbătă, la meciul câştigat de AC Milan cu Udinese, scor 3-2, consideră că toată lumea este complice la această situaţie, de la spectatori, până la autorităţi, scrie news.ro.
“Nu jucătorul a fost cel atacat. A fost bărbatul. Tatăl. Nu este prima dată când mi se întâmplă. Şi nici eu nu sunt prima persoană căreia i se întâmplă. Au fost comunicate de presă, campanii publicitare, protocoale şi nu s-a schimbat nimic.
Citește și: Șeful FIFA, după cazurile de rasism din Italia şi Anglia: ‘Trebuie să implementăm un forfait automat pentru echipa ai cărei fani au proferat insulte rasiste’
Astăzi, întregul sistem trebuie să îşi asume responsabilitatea: ⁃Făptuitorii, pentru că este uşor să acţionezi ca un grup, în anonimatul unei tribune. ⁃Spectatorii care au fost în tribună, care au văzut totul, au auzit totul, dar au ales să tacă, sunteţi complici. ⁃Clubul Udinese, care a vorbit doar despre o întrerupere a meciului, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, sunteţi complici. ⁃Autorităţile şi procurorul, cu tot ce se întâmplă, dacă nu faceţi nimic, ŞI VOI O SĂ FIŢI COMPLICI. Citește și: Mike Maignan, după ce a fost victima unor insulte rasiste cu Udinese: ‘Nu mai voiam să joc, dar nu am vrut să-mi abandonez coechipierii’ V-am mai spus şi dacă mai trebuie să repet încă o dată: eu nu sunt o VICTIMĂ. Şi vreau să mulţumesc clubului meu AC Milan, colegilor mei, arbitrului, jucătorilor de la Udinese şi tuturor celor care mi-au trimis mesaje, care m-au sunat, care m-au susţinut în privat şi în public. Nu pot să le răspund tuturor, dar vă văd şi suntem împreună în asta. Este o bătălie dificilă, care va necesita timp şi curaj. Dar este o luptă pe care o vom câştiga”, a scris Maignan pe X. Citește și: Meciul Udinese – AC Milan a fost întrerupt din cauza unor scandări rasiste la adresa portarului milanez Mike Maignan, portarul echipei AC Milan şi al naţionalei Franţei, a fost victima unor insulte rasiste în timpul unui meci din campionatul Italiei, disputat sâmbătă seara la Udinese. El nu a mai vrut să joace după ce a părăsit terenul, dar s-a răzgândit “pentru a nu-şi abandona colegii”. AC Milan s-a impus cu scorul de 3-2. Citește și: Serie A: AC Milan câștigă la Udine. Meciul a fost întrerupt în prima repriză