o învinge pe CFR Cluj, după o ultimă jumătate de oră remarcabilă
Universitatea Cluj a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-2 (0-1), duminică seara, în deplasare, într-un derby local desfăşurat în etapa a patra a Superligii de fotbal, informează AGERPRES.
CFR a deschis scorul prin Adrian Păun (24), cu un şut acrobatic pe spate, iar apoi şi-a creat mai multe ocazii bune de gol. ”U” a ratat prin Vladislav Blănuţă (35), a cărui minge a fost respinsă de Armend Thaqi înainte de a depăşi în totalitate linia porţii. Gazdele au avut şansa de a se desprinde, dar Andrei Artean a trimis mingea în bară (54).
Universitatea a avut o ultimă jumătate de oră remarcabilă, punctând de trei ori. ”Şepcile roşii” au egalat prin Lucas Masoero (59), din centrarea lui Dan Nistor. Apoi Nistor a adus echipa sa în avantaj (69 – penalty), după ce Matei Ilie a comis henţ în propriul care la un şut al lui Blănuţă. Nigerianul Peter Michael (72) a egalat cu un şut deviat, dar Ovidiu Popescu (77) a marcat golul victoriei echipei sale, cu o lovitură de cap la centrarea lui Ovidiu Bic. Bic a avut ulterior o bară (80).
În minutul 57, arbitrul Radu Petrescu a întrerupt jocul pentru scurt timp (două minute), după ce Dan Nistor şi arbitrul asistent Mihai Grigoriu au fost loviţi de obiecte aruncate din tribună. Iniţial ”U” era gazda acestui meci, dar au fost inversate turul cu returul pentru ca echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău să nu fie obligată să joace departe de Cluj-Napoca, având în vedere că arena proprie, Cluj Arena, nu este disponibilă (din cauza festivalului Untold). CFR Cluj a pierdut al doilea meci consecutiv acasă, după 0-2 cu Universitatea Craiova. FC CFR 1907 Cluj – FC Universitatea Cluj 2-3 (1-0), Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca Au marcat: Adrian Păun (24), Peter Michael (72), respectiv Lucas Masoero (59), Dan Nistor (69 – penalty), Ovidiu Popescu (77). Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava); al patrulea oficial: Florin Andrei (Târgu Mureş) Arbitru video: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitru asistent video: Mihai Marius Marica (Bistriţa) Observatori: Octavian Şovre (Satu Mare) – CCA, Marian Ivan (Braşov) – LPF