O sportivă se află în stare critică
Ciclista elvețiană Muriel Furrer a suferit un traumatism cranian grav după ce a căzut în timpul cursei feminine de șosea pentru juniori la campionatele mondiale de la Zurich, a anunțat joi organismul de conducere al ciclismului. UCI a declarat că tânăra de 18 ani a fost transportată imediat la spital cu un elicopter de urgență, dar motivul căzăturii sale nu a fost încă stabilit. „Ea a suferit un traumatism cranian grav și se află într-o stare foarte critică”, a declarat UCI într-o comunicare oficială. „Extrem de îngrijorați de situație, Union Cycliste Internationale, Swiss Cycling și Comitetul Local de Organizare Zurich 2024 monitorizează îndeaproape evoluțiile și vor comunica cât mai curând posibil”, au adăugat reprezentanții UCI. Aceștia au menționat că nu există „fapte stabilite” cu privire la modul în care s-a produs accidentul. „Investigațiile autorităților competente sunt în curs de desfășurare”, a mai precizat UCI. Muriel Furrer a terminat pe locul 44 la contratimpul care a avut loc la începutul acestei săptămâni.