Oficialii FRF au șanse mari să ajungă la un acord
|

Oficialii FRF au șanse mari să ajungă la un acord

Gheorghe Hagi a anunțat luni după amiază că nu poate prelua echipa națională de fotbal masculin a României, conform frf.ro. Odată cu refuzul lui Hagi, Federația Română de Fotbal trece la negocierile cu următorul nume de pe lista propusă de Comisia Tehnică, nume ce nu a fost încă făcut public.

„În perioada imediat următoare, Administrația FRF urmează să identifice cea mai bună variantă pentru postul de selecționer al României, în baza nominalizărilor Comisiei Tehnice.”, scrie frf.ro, fără a face precizări referitoare la numele noului antrenor vizat, conform Mediafax. Într-o postare recentă din social media, fostul mare fotbalist român Marcel Pușcaș, a dat de înțeles că cea mai bună variantă în viziunea sa este Dorinel Munteanu, actualul manager al Oțelului Galați. Însă, susrse apropiate membrilor din Comisia Tehnică a FRF susțin că al doilea favorit, cu șanse mari să accepte nominalizarea, este Adrian Mutu.

Mutu, liber de contract de când a plecat de la CFR Cluj, a mai antrenat echipa națională la nivelul Under 21 și cunoaște mare parte a actualilor jucători, unii fiind componenți ai echipei antrenate de el. Cel supranumit „Briliantul” și-a mai manifestat public dorința de a antrena naționala mare, fapt care duce la concluzia că, în cazul informațiile vehiculate sunt corecte, el va fi noul selecționer al echipei naționale.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *