Organizatorii JO 2024 susţin decizia luată de CIO cu privire la excluderea ruşilor de la ceremonia de deschidere
|

Organizatorii JO 2024 susţin decizia luată de CIO cu privire la excluderea ruşilor de la ceremonia de deschidere

Tony Estanguet, preşedintele Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice din 2024 de la Paris, a opinat că decizia Comitetului Internaţional Olimpic, de a exclude sportivii ruşi şi belaruşi de la ceremonia de deschidere, era coerentă şi în ”continuitatea” regulilor care li s-au impus acestora, scrie AFP, potrivit Agerpres.
”Este o decizie care este în continuitatea deciziei care fusese luată pentru calificarea sportivilor, cu reguli foarte stricte, fără posibilitatea de a concura pe echipe şi pentru sportivi calificaţi individual de a-şi reprezenta ţara. Ştim că principiul unei ceremonii de deschidere este de a prezenta delegaţiile ţărilor, care ar avea contradicţii dacă doresc să prezinte delegaţia în ansamblu”, a declarat Estanguet, cu prilejul unui test al ştafetei torţei olimpice la Aube. Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris va avea loc în formatul fără precedent al unei parade pe fluviul Sena, pe 26 iulie, în condiţii de securitate sporite. Decizia este ”consistentă”, a insistat oficialul francez, folosind acelaşi cuvânt ca şi ministrul Sporturilor şi al Jocurilor Olimpice, Amelie Oudea-Castera, cu o zi înainte.

Dar după încheierea defilării pe Sena, ”sportivii cu titlu individual, în piaţa Trocadero, în momentul în care sportivii se amestecă între ei, dacă doresc, ei pot lua parte la această petrecere”, a precizat ministrul. Rusia a acuzat miercuri Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) de ”căderea în rasism şi neonazism” şi de impunerea ”discriminării şi intimidării” în urma anunţării de noi restricţii contra sportivilor ruşi pentru Jocurile Olimpice din 2024.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *