Portugalia – România, scor 37-30, în preliminariile CE2026
|

Portugalia – România, scor 37-30, în preliminariile CE2026

Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă joi, în deplasare, de reprezentativa Portugaliei, scor 37-30 (12-16), în primul meci din grupa preliminară 8 a Campionatului European din 2026.

Principalii marcatori ai partidei au fost Frade 11 goluri, F. Costa 6, M. Costa 5, pentru Portugalia, respectiv Botea 9, Ilie 5, Buzle 5, pentru România. În cealaltă dispută din etapa inaugurală, Polonia – Israel, scor 32-32. În a doua etapă din grupa a 8-a, tricolorii vor primi, duminică, la Buzău, vizita reprezentativei Poloniei (ora 19.00). Confruntările vor continua în 2025, iar programul României este următorul: cu Israel (12-13 şi 15-16 martie), cu Portugalia (acasă, 7-8 mai) şi cu Polonia (deplasare, 11 mai). În preliminarii au luat startul 32 de echipe naţionale, pentru cele 20 de locuri rămase disponibile la turneul final, la care se vor califica primele două clasate în fiecare din cele opt grupe preliminare, plus alte patru formaţii de pe locul 3 cu cea mai bună linie de clasament. Campionatul European din 2026 va fi găzduit, între 15 ianuarie – 1 februarie, de Danemarca, Suedia şi Norvegia, care sunt calificate direct la turneul final alături de deţinătoarea trofeului, Franţa.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *