PSG mai are încă mult de lucru, a declarat Mbappe după victoria cu Real Sociedad
Kylian Mbappe, liderul echipei Paris Saint-Germain, a declarat miercuri seara, după victoria cu 2-0 obţinută pe teren propriu în faţa formaţiei Real Sociedad, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, că mai este “încă mult de lucru” pentru a ajunge în sferturile de finală ale competiţiei,, potrivit Agerpres.
În vârstă de 25 de ani, Mbappe a devenit cu această ocazie primul jucător din istorie care înscrie cel puţin un gol în zece titularizări consecutive pe teren propriu în Liga Campionilor, conform ziarului Le Parisien. “În prima repriză am avut dificultăţi să ieşim din presing, am fi putut să dăm dovadă de mai multă personalitate, pentru că aveam o superioritate numerică în jumătatea noastră. Ar fi trebuit să ne descurcăm puţin mai bine. Însă echipa trebuie să tragă învăţămintele din asta”, a spus Mbappe, autorul primului gol al întâlnirii de pe Parc des Princes, la finalul căreia a fost desemnat “omul meciului”. “În repriza secundă, am revenit cu mai multă convingere şi calitate în ceea ce am vrut să facem la construcţie. Am reuşit să înscriem în momente cheie. Avem un avantaj important, dar mai este încă mult de lucru”, pentru a ne califica, a adăugat atacantul lui PSG, echipă care s-a oprit în optimile de finală la ultimele două ediţii din Champions League.
Kylian Mbappe se află la final de contract cu Paris Saint-Germain şi este aşteptat din vară la Real Madrid, club cu care poartă în prezent negocieri, conform presei spaniole. Căpitanul selecţionatei Franţei a deschis scorul în minutul 58 al meciului PSG – Real Sociedad, gazdele dublându-şi avantajul prin Bradley Barcola (70). Meciul retur este programat pe 5 martie, la San Sebastian.