Real Madrid şi Panathinaikos Atena vor juca finala Euroligii masculine de baschet
Real Madrid şi Panathinaikos Atena vor juca finala Euroligii masculine de baschet, duminică, la Berlin, după ce s-au impus în semifinalele desfăşurate vineri în Uber Arena, informează AGERPRES.
Real, deţinătoarea trofeului, a dominat-o pe Olympiakos Pireu, câştigând cu 87-76, după ce a condus la o diferenţă de 25 de puncte înaintea de jumătatea partiide (54-29). Dzanan Musa, cu 20 de puncte, a fost cel mai bun jucător al formaţiei spaniole. Alex Peters (23 p, 10 recuperări) s-a remarcat de la Oly. Real Madrid vizează al 12-lea său trofeu în competiţie contra formaţiei Panathinaikos Atena, victorioasă în cealaltă semifinală cu 73-57 în faţa turcilor de la Fenerbahce Istanbul.
Aceasta este prima finală pentru Pao după titlul cucerit în 2011, artizanul victoriei din semifinale fiind francezul Mathias Lessort, cu 17 puncte. Meciul a început cu o întârziere de 25 de minute din cauza înfruntărilor dintre suporteri în faţa arenei.
Real şi Panathinaikos au fost cele mai bune echipe şi la finalul sezonului regulat al competiţiei.