Rețeaua transfrontalieră de corupție a lui Coldea, pe linia Marius Vizer, cu intermediar Coni Varvara, s-ar fi întins până la rusi. Ce spune Cozmin Gușă (presa)
|

Rețeaua transfrontalieră de corupție a lui Coldea, pe linia Marius Vizer, cu intermediar Coni Varvara, s-ar fi întins până la rusi. Ce spune Cozmin Gușă (presa)

Se extinde ancheta în dosarul generalilor Coldea și Dumbravă și apar noi informații explozive. Procurorii au ajuns la un alt personaj cheie care l-a plătit pe Coldea pentru consultanță, scrie solidnews.ro. Este vorba despre Cornel Varvara, zis Coni, finul lui Marius Vizer, șef al Federației Internaționale de Judo și apropiat al lui Putin. Coni Varvara a fost audiat acum patru zile la DNA și este un personaj extrem de controversat. Potrivit surselor Realitatea PLUS, este acuzat că a dat șpagă 700.000 de euro unui cetățean rus, fost șef de achiziții la o companie petrolieră, pentru contracte de decontaminare. „Este un moment extrem de important pentru cei care au urmarit devoalarea caracatitei Coldea. Confirm informatia voastra legata de renumitul Coni Varvara, cel mai apropiat om de Marius Vizer din Romania. De ce e important? Pe de o parte, pentru ca se devoaleaza spiritul si caracterul transfrontalier al acestei retele de coruptie condusa de catre Coldea, pe care eu si altii lucram sa o demnatelam din punct de vedere jurnalistic de multi ani de zile. Pe de alta parte, in acest scandal cu atat de multe ramificatii, aparand ca intermediar Coni Varvara in relatia dintre Marius Vizer si Florian Coldea – pentru ca asta a declarat el procurorilor in urma cu 4 zile. Se lamureste si o treaba legata de sportul romanesc. L-am gasit pe Coldea in Justitie cu Dumbrava, l-am gasit implicat in tot mediul de afaceri, l-am gasit la Untold, l-am gasit cu drogurile, l-am gasit cu drogurile in Albania, l-am gasit la SNSPA in poze cu toata lumea, fiind profesor impreuna cu sotia lui si girand actiunile lui Bulai sau Pieleanu sau altii.

Eu stiam acest lucru si il reclam de 2 ani de zile, faptul ca prin intermediul lui Vizer, Coldea a vrut sa distruga Judo-ul romanesc. Si din cauza mea, si din cauza unor interese ale lui: vrea sa-si impuna niste oameni in fruntea Judo-ului care nu faceau treaba. Au mai fost acolo si au facut prostii. Au facut tot posibilul prin presiuni, delatiuni, minciuni – prin intermediul lui Vizer – sa distruga Federatia de Judo. Nu au reusit, dar acum se face proba veritatii. De fiecare data cand am acuzat public ca Vizer actioneaza impotriva Federatiei Romane de Judo, care l-a propulsat acolo unde e, fiind santajat de fapt de Coldea, Vizer a declarat tot timpul ca nici macar nu il cunoaste, la fel ca si pe Dumbrava, cu care s-a intalnit de repetate ori si alaturi de care a avut, probabil, alte aventuri, dar pe linia Justitiei din Romania.
Dezvaluirea e foarte importanta pentru ca implica nume mari din industria petroliera roamneasca. O sa dau 3 nume, procurorii le au. Este OMV, este Rompetrol, este Mall, condus de catre nasul lui Vizer, locuri unde Coni Varvara a capatat contracte la comanda, cu bani probabil, banuiesc, pe care i-a intors lui Florian Coldea. Se vorbeste – conform marturiilor pe care Varvara le-a dat in fata procurorilor – de un inceput de 700.000 euro spaga catre Coldea”, a declarat Cozmin Gusa, vineri, la Realitatea PLUS. „Deja colegi de presa, printre care Liviu Alexa, Iosefina Pascal, Anca Alexandrescu au vorbit despre aceasta conexiune cu Rusia, mai ales in scandalul monedelor virtuale. Banuiala mea e ca prin Vizer au ajuns si la nivelul Rusiei sau al Chinei sau la nivelul altor state. Vedem statul roman total capusat, cuprins de caracatita lui Coldea, daca isi poate imagina cineva asa ceva. Este si transfrontalier si multidimensional. Si in invatamant la SNSPA, dar si in sport”, a aratat analistul politic. Ca sa intelegeti mai bine ce cauta procurorii DNA, iata si dezvaluirile mele pe subiect de acum 3 ani! Bucurestiul colcaie de pacalici ardeleni care cauta sa rupa din banutul statului sau al marilor multinationale. Unul dintre ei, un „albanez” pe nume Cornel Varvara, detine firma UNI Recycling SRL, care se ocupa cu decontaminarea solurilor și refacerea ecologică a terenurilor poluate cu substanțe petroliere. De-a lungul anilor, Cornel Varvara, caruia ii place sa se alinte drept „Connie” (ca e mai monegasca abordarea decat provincialul Cornel), s-a lipit in mod straniu de toate combinatiile din domeniu indiferent de asociatii sai: a luat cascaval de la OMV Petrom, pentru procesarea șlamurilor și eliminarea apelor uzate, a fost firma care a incasat bani din lucrarile intreprinse la descarcarea navei Flaminia. Asa, de felul lui, „Connie” se crede foarte smecher si e foarte sigur pe el. Cand apare in presa mondena, ii place sa fie numit „misteriosul milionar Connie Varvara”, muahahaha, atata doar ca nu stim de unde i-ar putea veni milioanele, caci ele par o duma de marketing de cafenea, cata vreme societatea pe care o conduce e slaba rau la venituri: Pentru Connie Varvara, zilele urmatoare sunt esentiale. Romeptrol urmeaza sa scoata la licitatie inca o etapa din proiectul de ecologizare a batalelor istorice din cadrul rafinăriei Vega, un proiect complex și unul din cele mai ample proiecte de mediu realizate în România. În aceste batale, au fost depozitate gudroane acide și reziduuri petroliere colectate în proporţie covârşitoare în perioada anterioară privatizării rafinăriei Vega Ploieşti (1905-1999). De exemplu, în anii 1980, Vega era singurul producător și furnizor de catalizatori pentru industria internă de rafinare, respectiv pentru alte 10 rafinării în funcțiune la acea vreme. Ei bine, Connie vrea si el o halca din aia 70 de milioane de euro. E atata presiune pe banii astia incat, in ciuda pilelor pe care le are, Varvara a trebui sa accepte impartirea licitatiei in doua, ca sa ia si Costel Casuneanu si consortiul sau putin din ciolan. Varvara se lauda prin cafenelele Bucurestiului ca are pile direct la top management, adica la Alexey Golovin – Chief Officer Legal And Corporate Affairs, KMG International. Cu Golovin a vorbit Kenes Rakhisev, unul dintre cei mai influenti si bogati oameni din Kazahstan, care a fost rugat la randul lui sa sustina proiectul lui Varvara de un misterios om de afaceri din Viena. Si aici incepe showul. Astia de la Rompetrol, plus misteriosul om de afaceri roman din Viena, n-au invatat nimic din scandalul declansat de DIICOT in noiembrie 2018, cand procurorii DIICOT au prajit un grup infractional organizat care facea evaziune fiscala de rang inalt, grup condus de Dmitriy Grigoryev (fost vicepreşedinte şi Chief Financial Officer al Rompetrol Group), in dosar fiind audiat ca suspect si Cristi Borcea, care la acea vreme a platit o jumatate de miion de euro cautiune ca sa fie pus in control judiciar. Foamea de bani e atat de mare pentru cei ce s-au infruptat mereu din Rompetrol si ciolanul de acolo atat de ispititor, incat nici azi nu se potolesc „pretendentii”, desi stiu ca isi risca hoitul. Foarte ciudat, cata vreme adevaratul misterios om de afaceri roman din Viena nu ar fi trebuit sa uite de scandal, de vreme ce i-a oferit lui Dmitriy Grigoryev sprijin sa se mute in Austria, ascunzandu-l la Viena.”

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *