România, eşec de Ziua Naţională la Campionatul European, cu Muntenegru
Naţionala de handbal feminin a fost învinsă duminică, la Debrecen, chiar de Ziua Naţională, de reprezentativa Muntenegru, scor 27-25 (16-12), în al doilea meci din grupa B a Campionatului European. Pentru România au marcat Seraficeanu 6 goluri, Stoica 4, Ostase 4, Bazaliu 3, Popa 3, Dindiligan 2, Gogîrlă 1, Lupei 1, Coteţ 1, iar din echipa Muntenegru s-a remarcat Mugosa 8. Muntenegru s-a calificat în grupele principale. Tot duminică se va juca şi cealaltă partidă din a doua etapă a grupei B, între Cehia – Serbia. În prima partidă din grupa B, tricolorele au învins Cehia, cu 29-28, iar ultima dispută va avea loc marţi, cu Serbia. Din celelalte grupe ale turneului final, Ungaria, Franţa, Danemarca şi Norvegia, neînvinse după două etape, s-au calificat deja în faza următoare. Turneul final al CE2024 are loc în Ungaria, Elveţia şi Austria, între 28 noiembrie – 15 decembrie. Ediţia din 2024 a Campionatului European este prima cu 24 de echipe la start, iar meciurile sunt găzduite în grupele preliminare de Debrecen (grupele A şi B), Basel (C şi D) şi Innsbruck (E şi F), în grupele principale de Debrecen şi Viena, capitala Austriei urmând a găzdui şi fazele finale.
Primele două clasate în fiecare grupă preliminară se vor califica în grupele principale, cu meciuri programate între 5-11 decembrie. Semifinalele vor avea loc în 13 decembrie, iar finalele pentru medalii în 15 decembrie. La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010. Deţinătoarea trofeului este Norvegia, care luptă pentru al 10-lea titlu european, din care ultimele cinci au fost câştigate cu Thorir Hergeirsson, antrenor principal şi în prezent.
De la CE2024, trei echipe se vor califica direct la CM2025.