România participă la Campionatele Europene de Natație 2024
România participă la Campionatele Europene de Natație 2024, care vor avea loc la Belgrad, Serbia, în perioada 10-23 iunie. Competiția se desfășoară timp de 14 zile și include înot în bazin, înot în ape deschise, înot artistic și sărituri în apă, oferind o ultimă șansă de calificare la Paris 2024.
Perioada de calificare pentru înot se încheie pe 23 iunie, ultima zi de competiție de la Belgrad. Probele de înot în bazin se vor desfășura în perioada 17-23 iunie la Centrul Sportiv Milan Gale Muškatirović, iar competiția de sărituri se va desfășura în paralel, în perioada 17-23 iunie, la Institutul Sârb de Sport și Medicină Sportivă. România va fi reprezentată de 11 sportivi, respectiv şapte înotători şi patru săritori: David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Patrick Sebastian Dinu (50 m liber, 100 m liber), Mihai Gergely (50 m fluture, 100 m fluture, 200 m liber), George Raţiu (50 m fluture, 50 m liber, 100 m liber), Richard Alexandru Szilagyi (50 m fluture, 50 m liber, 100 m liber), Denis Laurean Popescu (50 m fluture, 100 m fluture, 50 m spate, 100 m spate), Aissia Prisecariu (200 m spate), Ioana Cârcu (platformă, platformă sincron), Amelie Forster (trambulină 1 m, 3 m, sincron mixt la trambulina de 3 m, platformă sincron), Angelica Muscalu (platformă, platformă sincron) și Alexandru Avasiloae (trambulină 1 m, 3 m, sincron mixt 3 m).
David Popovici, care îşi va apăra titlurile europene cucerite la Roma în 2022, la 100 şi 200 m liber, va intra în concurs pe 18 iunie, la 100 m liber, și pe pe 20 iunie, la 200 m liber. Finalele celor două probe vor avea loc pe 19, respectiv 21 iunie. Alături de sportivii români se va afla și Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, care face parte și din Comitetul Executiv al European Aquatics.