România va juca la Campionatul Mondial după 43 de ani, fiind calificată datorită locului 26 în lume
|

România va juca la Campionatul Mondial după 43 de ani, fiind calificată datorită locului 26 în lume

Naţionala de volei masculin a României va reveni la un Campionat Mondial după 43 de ani, iar performanţa se datorează ocupării locului 26 în lume, în rankingul FIVB, dat publicităţii vineri, cu ocazia Adunării Generale a forului.

Forul internaţional de profil (FIVB) a publicat, vineri, clasamentul mondial, în care România ocupă locul 26, cu 143.07 puncte, fiind luate în considerare rezultatele din meciurile oficiale în intervalul 26 iunie 2019 – 1 iunie 2024. În clasamentul FIVB punctează 89 de naţiuni. La Campionatul Mondial din 2025 vor lua parte 32 de echipe, fiind calificate direct gazda Filipine şi deţinătoarea trofeului, Italia. 15 locuri au revenit primelor trei clasate la campionatele continentale, iar ultimele 15 locuri au fost ocupate în funcţie de rankingul FIVB, publicat în 30 august 2024. În acest clasament, datorită clasării pe locul 26, România obţine a 13-a poziţie din ultimele 15 eligibile pentru CM2025. Reprezentativa tricoloră a bifat până acum 10 apariţii la turneele finale mondiale, începând din 1949, iar ultima participare a fost în 1982, când s-a clasat pe locul 15. Patru medalii are România la CM: argint, la ediţiile din 1956 şi 1966, respectiv bronz în 1960 şi 1962. CM din 2025 va avea loc între 12-28 septembrie, pentru prima dată cu 32 de echipe la start, împărţite în opt grupe. Primele două clasate se vor califica în următoarea fază, din care se va juca doar eliminatoriu – optimi, sferturi, semifinale, finale. Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc în 14 septembrie. Potrivit FR Volei, anunţul oficial al FIVB privind lista celor 32 de echipe calificate va fi făcut în 3 septembrie.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *