‘Se poate spune că Mihaela Cambei este câştigătoarea medaliei de aur, la cum s-a comportat şi la ce parcurs a avut’
Preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Alexandru Pădure, a declarat, miercuri seară, că se poate considera că Mihaela Cambei, vicecampioană olimpică, a câşigat medalia de aur, având în vedere felul în care s-a comportat şi ce parcurs a avut, scrie news.ro.
“Am trăit totul cu maximă intensitate, poate m-aţi văzut ce manifestări am avut în timpul competiţiei, dar poate până la urmă şi acest lucru este o normalitate. Am încă emoţii, pentru că ştiu foarte bine cât de mult contează această medalie la nivel de federaţie, la nivel de colectiv, la nivel de antrenori, la nivelul tuturor colegilor, pentru că toţi ne-am dorit să ne îndeplinim acest obiectiv şi iată-ne în această seară bucurându-ne toţi de această medalie adusă României de Mihaela Cambei, care este o campioană. Şi, în seara aceasta, se poate spune că este câştigătoarea medaliei de aur, la cum s-a comportat şi la ce parcurs a avut în timpul competiţiei”, a spus Pădure. El a precizat că aşteptările sunt mari la Paris şi în cazul Loredanei Toma. “Mie îmi place să spun că în haltere antrenorii concurează, nu stau pe margine, nu transmit indicaţii, în haltere realmente antrenorii au o contribuţie foarte importantă în dinamica acestei competiţii. Au gestionat foarte bine concursul de la încălzire. Nici nu ştiu dacă se putea face mai bine de atât în seara aceasta. A fost o dinamică şi s-a jucat tare. Noi am avut un obiectiv de a câştiga o medalie în această seară, dar nu am putut spune de la început ce culoare. Şi la Loredana Toma aşteptările sunt mari, dar astăzi este seara Mihaelei. Peste două zile vom avea din nou o competiţie la categoria 71 de kg, unde va evolua Loredana Toma şi unde sperăm din nou să facă o figură foarte frumoasă, fiindcă merită”. Sportiva Mihaela Cambei a câştigat, miercuri seară, medalia de argint în competiţia de haltere de la Jocurile Olimpice, la categoria 49 kilograme. Este a opta medalie obţinută de Team Romania la Paris.