Spania învinge Italia prin autogolul lui Calafiori, şi se califică în optimile de finală ale competiției
Echipa naţională a Spaniei a învins joi seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Italiei, deţinătoarea trofeului, într-un meci contând pentru grupa B a turneului final Euro 2024. Spaniolii s-au calificat în optimile de finală, informează news.ro.
La Gelsenkirchen, prima ocazie a aparţinut Spaniei: cap Pedri respins de Donnarumma, chiar în minutul al doilea. Spania a controlat jocul şi Nico Williams nu a prins poarta, în minutul 10, pentru ca Donnarumma să respingă şi şutul lui Fabian Ruiz, din minutul 23. Ibericii au dominat prima parte, dar la pauză s-a intrat cu scor alb. Scorul a fost deschis de spanioli, în minutul 50, când Ricardo Calafiori a înscris în propria poartă. Spania a mai ratat o ocazie mare în minutul 70, atunci când Nico Williams a lovit bara, cu un şut superb. Italia nu a reuşit să pună în pericol poarta lui Unai Simon, ba mai mult, Donnarumma a intervenit de două ori în faţa lui Ayoze Perez, în prelungiri, şi meciul s-a încheiat cu victoria Spaniei, care va ataca ultimul meci din grupă, cu Albania, fără Rodri, suspendat după primirea a două cartonaşe galbene. În clasamentul grupei B, Spania este prima, cu 6 puncte, urmată de Italia, cu 3 puncte, Albania şi Croaţia cu câte un punct. ???????? Spain through to the round of 16 as group winners ????#EURO2024 | #ESPITA pic.twitter.com/BDj2p5N1nu
— UEFA EURO 2024 (@EURO2024) June 20, 2024 SPANIA: Unai Simon – Dani Carvajal, Le Normand, Laporte, Cucurella – Pedri (Alex Baena 71), Rodri, Fabian Ruiz (Merino 90+4) – Yamal (Ferran Torres 71), Alvaro Morata (Oyarzabal 78), Nico Williams (Ayoze Perez 76). SELECŢIONER: Luis de la Fuente. ITALIA: Donnarrumma – Di Lorenzo, Bastoni, Calafiori, Dimarco – Barella, Jorginho (Cristante 46) – Fratessi (Cambiaso 46), L. Pellegrini (Raspadori 82), Chiesa (Zaccagni 64) – Scamacca (Retegui 64). SELECŢIONER: Luciano Spalletti.
Cartonaşe galbene: Rodri 45+1, Le Normand 69, Dani Carvajal 90+5 / Donnarumma 15, Cristante 46 Arbitri: Slavko Vincic – Tomaz Klancnik, Andraz Kovacic (toţi din Slovenia) – Clement Turpin