Sportivii români au reuşit, vineri, trei calificări în finalele Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică de la Pesaro, Italia
|

Sportivii români au reuşit, vineri, trei calificări în finalele Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică de la Pesaro, Italia

Sportivii români au reuşit, vineri, trei calificări în finalele Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică de la Pesaro (Italia), la trio, grup şi dans aerobic, informează AGERPRES.

La trio, Claudia Ristea, Leonard Manta şi Daniel Ţavoc au reuşit cea mai mare notă din calificări, 20,600 puncte. Vlăduţ Popa, Mădălin Boldea şi Antonio Surdu s-au clasat pe 13, cu 19,200 puncte. În calificări la grup, Vlăduţ Popa, Larisa Şuiu, Leonard Manta, Darius Branda şi Daniel Ţavoc s-au clasat pe locul secund, cu 20,188 puncte, după Italia (20,333). A treia calificare a venit la dans aerobic, unde Daria Mihaiu, Claudia Ristea, Larisa Şuiu, Mara Dragomir, Antonio Surdu, Darius Branda, Vlăduţ Popa şi Mădălin Boldea s-au clasat pe trei, cu 17,350 puncte, după Ungaria (17,750) şi Coreea de Sud (17,700). Cele trei calificări de la Pesaro înseamnă şi tot atâtea calificări la Jocurile Mondiale din 2025. La această ediţie a Campionatelor Mondiale primii cinci clasaţi la fiecare probă în calificări obţin biletele pentru Jocurile Mondiale de la Chengdu, cea mai importantă competiţie a sporturilor neolimpice. La individual feminin, Daria Mihaiu a fost a 12-a în calificări, cu 19,700 puncte, astfel că va fi a doua rezervă în finală.

Sâmbătă sunt programate calificările la individual masculin şi perechi mixte, precum şi finalele la trio, individual feminin şi step aerobic.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *