Succesorul lui Luis Rubiales, inculpat şi el într-un caz de corupţie
|

Succesorul lui Luis Rubiales, inculpat şi el într-un caz de corupţie

Succesorul lui Luis Rubiales la conducerea Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF) după scandalul sărutului forţat a fost şi el inculpat, vineri, într-un dosar de corupţie, a anunţat justiţia spaniolă, potrivit AFP, conform News.ro.

Pedro Rocha, preşedintele interimar al RFEF, a fost audiat vineri în calitate de martor în acest caz şi a fost informat de inculparea sa de către judecătorul care anchetează cazul, a precizat Curtea Superioară de Justiţie din Madrid într-un comunicat. Magistratul de la tribunalul din Majadahonda, un oraş de la periferia Madridului, urmează să stabilească acuzaţiile exacte, a adăugat tribunalul. Luis Rubiales, care a fost acuzat că a sărutat-o forţat pe jucătoarea Jenni Hermoso după titlul mondial cucerit de La Roja în august, a fost inculpat săptămâna trecută în acelaşi dosar pentru spălare de bani, corupţie comercială, administrare neloială şi apartenenţă la un grup infracţional.

Ancheta se referă la nereguli în contractele semnate de RFEF în ultimii cinci ani şi a dus la numeroase percheziţii în luna martie la sediul federaţiei şi la locuinţele lui Luis Rubiales. În centrul investigaţiilor se află contractul profitabil semnat pentru relocarea Supercupei Spaniei în Arabia Saudită.

Începând din 2020, regatul saudit găzduieşte semifinalele şi finala acestei competiţii pentru aproximativ 40 de milioane de euro pe an, în cadrul unui acord în care compania Kosmos, deţinută de fostul fundaş al Barcelonei Gerard Piqué, a acţionat ca intermediar. Percheziţiile efectuate la sfârşitul lunii martie în această afacere au dus la arestarea a şapte persoane, printre care mai mulţi oficiali din cadrul federaţiei, care au fost concediaţi. Înainte de a prelua funcţia de preşedinte interimar al federaţiei după suspendarea lui Rubiales de către FIFA la sfârşitul lunii august, Pedro Rocha era vicepreşedinte al forului din 2018. În prezent, el este singurul candidat la alegerile pentru preşedinţia federaţiei, care vor avea loc la 6 mai.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *