Suspendarea croatului Mario Vuskovic, mărită la patru ani, a anunţat TAS
|

Suspendarea croatului Mario Vuskovic, mărită la patru ani, a anunţat TAS

Suspendarea lui Mario Vuskovic, fundaşul croat al echipei germane de liga a doua Hamburger SV, dictată după ce fotbalistul a fost depistat pozitiv la eritropoietină (EPO) cu ocazia unui control antidoping, a fost mărită de la doi ani la patru ani, până în noiembrie 2026, a anunţat marţi Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), citat de AFP.

Sesizată în apel, cea mai înaltă instanţă din lumea sportului a decis că jucătorul în vârstă de 22 de ani “nu a prezentat nicio circumstanţă atenuantă” de natură să reducă pedeapsa prevăzută de regulamentul antidoping al FIFA. Suspendarea este în principiu de patru ani în cazul unui test antidoping pozitiv şi poate fi redusă la doi ani doar dacă sportivul în cauză dovedeşte că această infracţiune “nu a fost intenţionată”, aminteşte TAS. Vuskovic, internaţional croat de tineret, a fost găsit vinovat de dopaj cu EPO de către tribunalul sportiv al Federaţiei germane de fotbal (DFB) în martie 2023, fiind suspendat doi ani începând cu 15 noiembrie 2022. El a făcut apel la TAS pentru anularea sancţiunii sale, în timp ce Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) şi Agenţia Germană Antidoping au depus, la rândul lor, alte două apeluri pentru a dubla perioada de suspendare.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *