TotalEnergies și Uno-X sunt invitate să participe la Turul Franței 2024 în ciclism
|

TotalEnergies și Uno-X sunt invitate să participe la Turul Franței 2024 în ciclism

Organizatorii Turului ciclist al Franţei au invitat joi echipele TotalEnergies (Franţa) şi Uno-X (Norvegia) să completeze “tabloul” de 22 de echipe care vor lua startul la ediţia din 2024, ce va debuta pe 29 iunie la Florenţa, Italia, scrie AFP. Din cele 22 de echipe (cu câte opt ciclişti) selectate, douăzeci au fost incluse automat în competiţie deoarece regulamentele Federaţiei Internaţionale de Ciclism (UCI) prevăd participarea obligatorie a celor 18 echipe WorldTour (divizia I) precum şi a celor două echipe ProTeams (divizia a II-a) cel mai bine clasate în 2023, în acest caz fiind vorba despre echipele Lotto (Belgia) şi Israel Premier Tech (Israel), potrivit Agerpres.

Alocarea celor două wild card-uri a rămas la decizia organizatorilor, Amaury Sport Organization (ASO) invitând echipele TotalEnergies şi Uno-X, astfel că la cursa din acest an vor participa aceleaşi formaţii care s-au întrecut şi anul trecut.

Cele 22 de echipe ce se vor alinia la startul Turului Franţei 2024 vor fi:18 echipe World Tour: Alpecin (Belgia), Arkea-B&B Hotels (Franţa), Astana (Kazahstan), Bahrain (Bahrain), Bora-Hansgrohe (Germania), Cofidis (Franţa), Decathlon-AG2R La Mondiale (Franţa) , Education First (SUA), Groupama-FDJ (Franţa), Ineos (Marea Britanie), Intermarche (Belgia), Lidl-Trek (SUA), Movistar (Spania), Soudal Quick-Step (Belgia), Team DSM (Olanda), Jayco-AlUla (Australia), Visma-Lease a bike (Olanda), UAE Team Emirates (Emiratele Arabe Unite)2 echipe din Pro Teams: Lotto (Belgia), Israel Premier Tech (Israel)2 echipe invitate: TotalEnergies (Franţa), Uno-X (Norvegia)Ediţia a 111-a a Turului ciclist al Franţei va avea startul pe 29 iunie la Florenţa şi se va încheia cu un contratimp pe 21 iulie la Nisa, după 3.492 km şi 21 etape. Jocurile Olimpice la Paris au obligat organizatorii să devanseze cu o săptămână Marea Buclă şi să mute sosirea pentru prima oară în afara capitalei franceze, care şase zile mai târziu va găzdui întrecerile olimpice. Parcursul va cuprinde masivele montane Galibier, Tourmalet şi La Bonnette, acesta fiind situat la 2.802 m, cea mai înaltă rută asfaltată din Franţa. Ediţia din 2024 a “Marii Bucle” va începe pentru prima oară în Italia, unde se vor desfăşura trei etape, un omagiu adus la o sută de ani după ce Ottavio Bottecchia a devenit primul italian care a câştigat cursa. Cele trei etape se vor încheia la Rimini, Bologna şi Torino. Revenirea în Franţa se va face prin masivul alpin comun, cu două etape montane cu sosiri în căţărare la Lautaret şi Saint-Vulbas, înainte de a coborî în Burgundia, regiune viticolă care va găzdui mai multe etape, inclusiv un posibil contratimp în etapa a şaptea, între Gevrey şi Nuits-Saint-Georges, cu trei zile înainte de prima zi de odihnă. Caravana se va deplasa apoi spre Loire, cu ascensiunea Masivului Central, iar apoi timp de două zile vor urma căţărările din Munţii Pirinei, înainte de a se îndrepta din nou spre Alpi şi apoi spre înălţimile din Nisa.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *