Valencia a aliniat al doilea cel mai tânăr ‘unsprezece’ din istoria sa în La Liga, în meciul cu FC Barcelona
|

Valencia a aliniat al doilea cel mai tânăr ‘unsprezece’ din istoria sa în La Liga, în meciul cu FC Barcelona

Antrenorul echipei spaniole de fotbal Valencia CF, Ruben Baraja, a jucat luni partida cu FC Barcelona cu al doilea cel mai tânăr ”unsprezece” din cele aproape 3.000 de meciuri din istoria sa în La Liga, cu o medie de doar 22 de ani şi 203 zile, în care cel mai vârstnic jucător a fost Pepelu, cu puţin peste 25 de ani, informează EFE.

Echipa a fost a doua cea mai tânără din cele 2.927 de partide pe care Valencia le-a disputat în Primera Division în cei peste 90 de ani de istorie a competiţiei, fiind depăşită doar de meciul dintre Valencia şi Espanyol Barcelona din 1984, când fotbaliştii profesionişti s-au aflat în grevă şi ambele echipe au jucat cu tineretul şi rezervele. Acel ”unsprezece” a avut o medie de 21 de ani şi 171 de zile. Baraja i-a aliniat pe Mamardaşvili (23 ani), Thierry Correia (25), Mosquera (19), Yarek Gasiorowski (19), Jesus Vazquez (21) – Peter Federico (21), Pepelu (25), Javi Guerra (20), Diego Lopez (21) – Andre Almeida (23) şi Hugo Duro (24 ani). FC Barcelona a câştigat partida cu scorul de 4-2, luni seara, în etapa a 33-a din La Liga.

Barca a deschis scorul în minutul 22, prin Fermin Lopez, însă Valencia a marcat de două ori pe parcursul primei reprize, prin Hugo Duro (27) şi Pepelu (38 – penalty) şi a intrat la vestiare în avantaj. În partea a doua a jocului a ieşit la rampă Lewandowski, care a marcat de trei ori, în minutele 49, 82 şi 90+3, oferind victoria echipei catalane.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *