Valencia, pentru prima oară în postura de codaşă în ultimii 70 de ani
Valencia CF, care a pierdut luni împotriva Las Palmas (2-3) pe stadionul Mestalla în a zecea etapă din La Liga, are şase puncte şi este lanterna roşie în clasament, postură cu care nu s-a mai confruntat de aproape 70 de ani, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Bilanţul lui Valencia, antrenată de Ruben Baraja, în primele zece etape din La Liga este o victorie, trei egaluri şi şase înfrângeri, cu un golaveraj de 7-16. Un start atât de slab l-a mai înregistrat Valencia în sezonul 1957/1958, când ocupa ultimul loc, al 16-lea, cu cinci puncte, fără victorie, după primele zece etape. Acea echipă a reuşit să întoarcă situaţia şi a încheiat campionatul pe poziţia a patra, lucru care a fost posibil datorită, în mare măsură, performanţelor portarului Goyo, care a primit cele mai puţine goluri, şi atacantului Ricardo Alos, co-golgheter al competiţiei alături de Manuel Badenes (Valladolid) şi Alfredo Di Stefano (Real Madrid), toţi cu câte 19 goluri. Ultima dată când Valencia a retrogradat în liga secundă, la finalul sezonului 1985/1986, echipa era pe locul opt cu 11 puncte după primele zece etape, cu patru victorii, care atunci valorau două puncte. Cel mai slab sezon al ”Liliecilor” din ultima perioadă a fost 1997/1998, când Valencia era pe locul 17 cu doar 8 puncte după zece etape. Echipa a terminat pe o poziţie confortabilă, a 9-a, cu 55 de puncte, la 11 distanţă de locurile retrogradabile, la final de campanie.