Victorie chinuită pentru Inter Milano în etapa a 7-a din Serie A. Triplă semnată de Marcus Thuram
Victorie chinuită pentru Inter Milano cu AC Torino. Tripla semnată de Marcus Thuram a adus cele trei puncte gazdelor, scor 3-2 în etapa a 7-a din Serie A, conform Agerpres.
Pe Stadio “Giuseppe Meazza”, tripla lui Marcus Thuram (25, 35, 60) a adus cele trei puncte gazdelor, oaspeţii punctând prin Duvan Zapata (36) şi Nikola Vlasic (86, penalty). Torino a terminat partida cu un jucător mai puţin pe teren după ce Guillermo Maripan a văzut cartonaşul roşu în minutul 20. Cu 14 puncte, Inter este momentan pe locul 2 în clasament, Torino fiind pe locul 6, cu 11 puncte.Atalanta a zdrobit, în faţa propriilor suporteri, cu 5-1, pe Genoa. Hat-trick-ul lui Mateo Retegui (24, 50, 74, penalty), Ederson (60) şi Marten de Roon (80) au adus victoria echipei din Bergamo, care acum ocupă locul 9 în clasament cu 10 puncte. Golul de onoare al genovezilor, locul 18 în clasament cu 5 puncte, a fost reuşit de Jeff Ekhator (83).
Golul lui Jordan Zemura (75) pentru gazde a fost singurul înscris în partida dintre Udinese şi Lecce. Portarii români Răzvan Sava (Udinese), respectiv Alexandru Borbei (Lecce) s-au aflat pe banca de rezerve a echipelor lor. Udinese este deocamdată pe locul 3, cu 13 puncte, iar Lecce este pe 17, cu 5 puncte.Aşa cum se ştie, vineri, în primele două meciuri ale etapei, Napoli a învins pe Como cu 3-1, iar Verona s-a impus cu 2-1 în faţa Veneziei. Etapa va continua cu meciurile programate duminică, derby-ul fiind partida dintre Fiorentina şi AC Milan, de duminică seara.