VIDEO Doi jucători nord-coreeni de tenis de masă sunt investigaţi după ce s-au fotografiat cu jucătorii sud-coreeni
|

VIDEO Doi jucători nord-coreeni de tenis de masă sunt investigaţi după ce s-au fotografiat cu jucătorii sud-coreeni

Doi jucători nord-coreeni de tenis de masă care s-au fotografiat alături de jucătorii sud-coreeni la Olimpiada de la Paris sunt în prezent investigaţi pentru abordarea ideologică.

In a display of international goodwill, athletes from North and South Korea posed together for a selfie at a recent Olympic event. The idea for the group photo was suggested by Chinese gold medalist Sun Yingsha, highlighting the potential for sports to bring nations together. ????… pic.twitter.com/pmr197suqj— Alvin Foo (@alvinfoo) July 31, 2024 Ri Jong-sik şi Kim Kum-yong, care au câştigat argintul în proba de dublu mixt, primiseră instrucţiuni din partea Phenianului să nu interacţioneze cu vecinii lor din Coreea de Sud. Selfie viral Un selfie al jucătorilor de tenis de masă nord-coreeni şi sud-coreeni, la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, împreună pe acelaşi podium a devenit viral pe fondul tensiunilor continue dintre Seul şi Pyongyang, care sunt tehnic în război, relatează AFP, potrivit news.ro În fotografia făcută de sud-coreeanul Lim Jong-hoon, medaliat cu bronz la dublu mixt împreună cu Shin Yu-bin, apar, pe lângă colega sa, şi perechea nord-coreeană formată din vicecampionii olimpici Ri Jong Sik şi Kim Kum Yong şi chinezii Wang Chuqin şi Sun Yingsha (aur).

“Un selfie cu steagurile naţionale ale celor două Corei şi un telefon Samsung”, a descris popularul cotidian sud-coreean JongAng Ilbo. Diplomaţia selfie-ului Coreea de Nord nu a trimis niciun sportiv la Jocurile de la Tokyo din 2021, din cauza pandemiei Covid-19, iar această medalie de argint marchează revenirea sa pe un podium olimpic. “I-am felicitat când au fost prezentaţi (pe podium) ca medaliaţi cu argint”, a declarat Lim Jong-hoon presei sud-coreene după ceremonie. Televiziunile sud-coreene au reluat selfie-ul de nenumărate ori, iar analizele instantaneului, care imortalizează un moment rar de unitate între cele două Corei, au fost numeroase şi rapide. “Acesta este adevăratul spirit al Jocurilor Olimpice”, a declarat un comentator.
Din punct de vedere tehnic, Coreea de Sud se află încă în război cu Coreea de Nord, în urma unui conflict care a avut loc între 1950 şi 1953 şi care s-a încheiat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *