Vincent Kompany, antrenorul lui Burnley, a criticat arbitrajul din Premier League
|

Vincent Kompany, antrenorul lui Burnley, a criticat arbitrajul din Premier League

Nivelul arbitrajului în Premier League a scăzut în acest sezon, a declarat luni antrenorul echipei Burnley, fostul mare internaţional belgian Vincent Kompany, alăturându-se criticilor larg răspândite la adresa cavalerilor fluierului după o serie de decizii controversate, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Burnley a încheiat în zece oameni meciul de sâmbătă cu Chelsea, iar Kompany a văzut şi el cartonaşul roşu când a protestat după ce arbitrul a dictat penalty pentru londonezi. Burnley, ameninţată de retrogradare, penultima clasată când au rămas opt etape, a remizat cu Chelsea, scor 2-2, pe Stamford Bridge. “Frustrarea vine din faptul că este o succesiune de greşeli şi este întotdeauna discutabil”, a declarat Kompany reporterilor. “Efectul este asupra punctelor şi asupra sezonului nostru, cred că toate astea te fac să fii mai furios, dar în momentul următor trebuie să fac tot posibilul (să nu reacţionez). Sper să nu se mai întâmple în acest sezon. Eu continui să spun ce gândesc, nu voi ezita să fac asta. Le-am spus oficialilor că arbitrajul nu a fost destul de bun în acest sezon. Am spus asta într-un mod constructiv. În sezonul trecut am spus că arbitrajul din Anglia este cel mai bun din lume, aveam impresia că se aplică mereu bunul simţ. În acest sezon nu am mai simţit asta”, a afirmat Kompany.

Fostul căpitan al lui Manchester City a spus că le-a cerut scuze arbitrilor după meciul cu Chelsea. Burnley va juca marţi acasă cu Wolverhampton Wanderers, ocupanta locului 10.

“Nu cerem decât să avem o oportunitate, aşa că dacă până la sfârşitul sezonului avem o oportunitate, asta e destul pentru noi”, a spus Kompany. “Vom lupta şi vom munci mult ca să obţinem această oportunitate, dar următoarele opt jocuri nu definesc clubul”, a adăugat fostul mare fundaş.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *