Suporterii Barcelonei trebuie să înţeleagă că situaţia economică a clubului este foarte dificilă (Xavi)
|

Suporterii Barcelonei trebuie să înţeleagă că situaţia economică a clubului este foarte dificilă (Xavi)

Antrenorul echipei FC Barcelona, Xavi Hernandez, a vorbit miercuri despre resursele limitate ale clubului catalan pentru următoarea fereastră de transferuri, legate de situaţia economică “foarte dificilă” a grupării, scrie L’Equipe, potrivit Agerpres.

“Da, vom încerca (un mercato reuşit – n. r.). Cred că suporterul Barcelonei trebuie să înţeleagă că situaţia este foarte grea. Situaţia este complicată, mai ales din punct de vedere economic, pentru a rivaliza cu cei mai puternici adversari, cum este Real Madrid în Spania sau cum sunt alţii în Europa”, a afirmat Xavi înaintea meciului de joi de la Almeria, din La Liga. “Avem o situaţie economică care nu are nimic de-a face cu cea de acum 25 de ani, când antrenorul venea şi spunea: ‘Îl vreau pe acesta, pe acesta, pe acesta şi pe acesta…’ Nu mai este cazul astăzi. Nu mai este cazul şi, prin urmare, nu avem condiţiile pe care le au alte cluburi care au situaţii de fair-play foarte avantajoase sau situaţii economice mult mai bune decât avem noi”, a subliniat fostul mare internaţional spaniol. “Suporterul Barcei trebuie deci să înţeleagă acest lucru. Eu înţeleg ca antrenor, am vorbit despre asta cu preşedintele, cu Deco şi ne vom adapta. Asta nu înseamnă că nu vrem să fim competitivi sau că nu vrem să luptăm pentru trofee, dar asta e situaţia Barcei în acest moment. Aşa că eu cred că suporterul trebuie să înţeleagă că avem nevoie de stabilitate, avem nevoie de timp, dar vom încerca să facem lucruri bune pentru a fi competitivi”, a adăugat tehnicianul echipei care nu a reuşit să îşi apere în acest sezon titlul în La Liga.

Barca este pe poziţia a doua a clasamentului, Real Madrid asigurându-şi de mai mult timp câştigarea campionatului.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *